Lucrarea lui E Faulkner, “Nebunia aratului”, marcheaza inceputul unui nou mod de gandire si apare ca reactie la un fenomen dezastruos si de mare amploare in SUA anilor ’30 cunoscut sub numele de “Dust Bowl”.

Dust Bowl a fost o periaoda de aproape 10 ani de furtuni de nisip puternice (zeci per an) in zona Marilor Campii, care a dislocat cantitati de sol inimaginabile pana atunci, afectand dramatic productia agricola si populatia locala. 400 000 km² afectati (de doua ori suprafata Romaniei); 3.5 mil de imigranti, oameni care au pierdut totul.

Dust Bowl a fost deopotriva cauzat de seceta si de arat. Dupa patentarea plugului cu corman a lui Thomas Jefferson, obiect de mandrie nationala si simbol al agriculturii inca din anii 1800, si raspandirea mecanizarii in anii 1900, solurile au ajuns sa fie explatate dincolo de limita rezilientei. Dust Bowl a ridicat pentru prima data in istorie problema utilitatii aratului, si a marcat inceputul unor preocupari pentru tehnici de conservare a solului. La vremea aceea se inteleg clar doua aspecte: in primul rand ca aratul este distructiv si primul lucru care trebuie schimbat si, in al doilea rand, ca materia organica care ramane la suprafata, fie ca e vorba de mulci, culturi verzi sau reziduuri de cultura, previne eroziunea si imita felul in care se regenereaza solul in natura prin detruitosfera.

Insa ironia sortii face ca tocmai tehnicile organice, naturale si holistice ale pionierilor sa pierda teren dupa al doilea razboi mondial, cand apar agro-chimicalele care ofera solutii simple, rapide si eficiente pentru controlul buruienilor. Asa se explica ceea ce a ajuns astazi sa se numeasca (in mod imrporiu, cred) “no-till”, fiind forma moderna, dominanta de agricultura fara cultivarea solului. “No-till”, spun referintele, este o forma de agricultura de conservare in care semintele sunt introduse direct in sol, prin reziduurile de cultura, cu ajutorul unor utilaje special concepute, si in care buruienile sunt contolate prin ierbicide cu spectru larg de utilizare.

Tehnica “no till” in aceasta aceptiune va ramane probabil un episod in istorie. Fiindca majoritatea substantelor chimice aplicate nu pot fi retinute in sistem si ajung sa polueze masiv apele, si deoarece capacitatea buruienilor de a capata rezistenta este mai mare decat capacitatea mediului stiintific de a obtine substante noi, din ce in ce mai puternice si mai daunatoare inclusiv pentru oameni.